
Eu, Nietzscheanul - Mihail Soare
✔ În stoc la libris.ro
Vezi oferta la libris.ro
✔ În stoc la libris.ro
Vezi oferta la libris.roDaca un calator debarcat aici din lumi indepartate si-ar publica impresiile despre popasul pe minunata noastra Planeta Albastra („pacat numai ca e locuita”), cred ca reportajul sau ar coincide cu paginile de fata * destul cat sa i se cuvina si lui Mihail Soare ceva drepturi de autor. Caci la drept vorbind, ce altceva a fost aparitia acestui fantomatic pribeag cu pasaport parnasian emis abia tarziu (debutul cu Inger de prisos datand din 2007) daca nu o intalnire de gradul trei ? Pe „gentilomul neasemenea” al lirei, blazonul il desemneaza nu doar „singur printre poeti” ca pe Sorescu, ci strain printre oameni in genere, carora li se prezinta printr-o ghicitoare precum testul dat fariseilor cu paradoxul descendentei din David : „Daca sunt, eu ce sunt/ un marunt/ amanunt/ un mereu doar secund/ dumnezei injurand/ ori vreun geamat imund/ asta sunt, asta sunt ?//…// Daca sunt, cine sunt / vreun cuvant / de nesfant/ vreun Pascal fredonand/ in swahili, vreun rand/ vreun temei de mormant/ daca sunt, de ce sunt ?” Insistenta autoportretistica nu este insa pentru acest pustnic vreun exercitiu de apropiere fata de semeni, ci invers, o tehnica perspectivista de disociere „eu-voi” asemeni electricitatii care, trecand prin apa, separa hidrogenul de oxigen. In raport cu prozaica si ostila lume umana, el apare astfel monstruos ca un Gregor Samsa („M-am intrebat mereu de ce-am trei ochi/de trei culori, de ce am parul verde,/sangele-albastru, oare ce deochi/ ma insoteste umbra si ma pierde”), ogl











